„ LA STRADA” – DRUMUL

Monolog teatral  cu muzică live (60 ‘)

Povestea, relatată în prima persoană, este cea a actorului însuși, Marius Bizau

Text si regie: Lorenzo di Matteo e Marius Bizau

Musica: Daniele Ercoli

Data: 8 ottobre 2019, ora 20:30

Teatro Testaccio, Via Romolo Gessi, 8 Roma

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spectacolul „Drumul”, interpretat de Marius Bizău, este o poveste de răscumpărare și auto-formare a anilor 80 în România până la sfârșitul anilor ’90 în Italia, de la copilul Silviu la tânărul Marius, de la un băiat nefericit și trist la un  adult frumos și bine pregătit, cu o dicție excelentă și privire mândră, sculptat și trecut prin diferite vicisitudini: de la dictatura lui Ceaușescu la liberalismul lui Silvio Berlusconi (de aici nevoia, odată ce a venit la Roma, să-și schimbe numele de la Silviu în Marius , deja al doilea său nume, sugerat ca principal de către un coleg, pentru a evita să se suprapună cu premierul italian).

„La strada” ne oferă o revizuire utilă a ultimilor 30 de ani, care a văzut o perioadă crucială de tranziție, în România, de la un regim și de la o economie statistă la una liberală: în mijloc, “ copilul Silviu care schimbă uleiul pe smântână „.

Nu lipsesc sentimentele puternice: regretul și nostalgia pentru arome, peisaje și orașe de neuitat precum Roman, resentimente pentru discriminare, mai mult sau mai puțin ascunse, suferite de un străin în Italia sau rănile celor dezrădăcinați, dar care nu se descurajează sau cedează, mulțumită și unei extraordinare coprotagoniste, mama, absentă fizic, dar prezentă în fiecare colț al textului și al inimii povestirii.

De fapt, mama lui Marius, cu inventivitatea ei feminină și magică, îl învață să învie și să inventeze soluții în orice circumstanță. Ca atunci când scrie o scrisoare pentru a pleda cauzei familiei și o pune cu curaj direct în mâna Elenei Ceaușescu, obținând rezultatul dorit. În acest monolog de aproximativ o oră și jumătate, fluent și sincer, există furia pentru fiecare palmă luată de viață, pentru o plecare existențială în urcuș: regimul, starea de alertă continuă și paranoică trăita pentru faptul că o mare parte din cetățenii români erau legați de Securitate, adăugate la problemele private (tatăl dependent de băutura și violent  cu soția sa).

Această duritate accentuează gravitatea cuvântului, într-un teatru unde scena este goală și întunecată, dar armonia perfectă și simbiotică dintre recitarea lui Bizău și acompaniamentul muzical al multi-instrumentistului Daniele Ercoli, care trece de la KAVAL (fluier care se găsește sub diverse forme pe tot spațiul fostului Imperiu Otoman) la BAGLAMA (un instrument tipic al revoltei din Rebetiko), de la trompetă la contrabas, iluminează patosul și, în același timp, extinde gama emoțională a povestirii, prin variațiile infinite pe care le sugerează vocea diferitelor instrumente, sunetele de pe meleaguri și epoci îndepărtate, sau uimindu-ne cu vesele improvizații.

Viața lui Silviu Marius nu a fost ușoară, însă anxietatea și furia se dizolvă treptat, pe măsură ce povestea continuă, îndreptându-se către un destin cu cele mai bune și mai plăcute rezultate pentru micul Silviu care, grație anilor de studiu, perseverenței sale și datorită întâlnirilor pozitive (cum ar fi cea cu un profesor de liceu iluminat care îl conduce spre teatru), ajunge să își croiască singur drumul, mai mult decât să și-l găsească.

Studiile și teatrul pot fi considerate al doilea rând de părinți, răscumpărarea după anii întunecați, modul de a se afirma și de a nu ceda soartei. Și în final, foarte frumos, ne întâmpină dându-ne un mesaj foarte important: cum se simte, în sfârșit, senin și liniștit, la jumătatea drumului dintre a fi italian și a fi român, într-adevăr, cu o a treia cetățenie care nu poate fi explicată sau circumscrisă, dar care îl ajută să înțeleagă și să se bucure de cultura adoptivă ca și de cea originală și care îi dă emoții unice, despre care el este în prezent conștient și mândru. Împăcat cu experiențele sale anterioare, vieți aproape suprapuse și îndepărtate în timp, el este aproape o nouă creatură, fiica curajului mamei, căreia, pe bună dreptate, îi este dedicat acest spectacol, imn intens de dragoste și recunoștință.

Și îi mulțumim lui Marius și mamei sale, Ionesco, Morlupo, Școlii Silvio D’Amico … și tuturor cărților, locurilor, maeștrilor și idealurilor care au hrănit și vor hrăni în continuare visele și călătoria unei mame și a unui fiu special, sperând că frumusețea și curajul povestii lor sunt urmate de alții, de formare și integrare, într-o Italie, care are nevoie astăzi mai mult că niciodată de aceste cuvinte luminoase, între disciplină și pasiune, și a acestor exemple, modele de urmat.