Home > PROPATRIA FESTIVAL 2019

 

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL PROPATRIA-TINERE TALENTE ROMÂNESTI

ediția a IX-a

Roma, 21 septembrie – 26 octombrie 2019

Ajuns la cea de a noua ediție, Festivalul Internațional PROPATRIA – Tinere Talente Românești revine în 2019 în perioada 21 septembrie – 26 octombrie, cu un bogat program de evenimente cu intrare gratuită care se vor desfășura la Roma în locații de prestigiu.

Dedicat promovării și premierii excelenței tinerilor români de peste hotare, Festivalul Propatria este organizat și promovat de către Asociația culturală româno-italiană Propatria în parteneriat cu Accademia di România in Roma și cu susținerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și a Ambasadei României în Italia.

O nouă ediție care, prin implicarea artiștilor care vor urca pe scenă, va transmite un mesaj important pentru viitorul tinerilor: tinerii merită o planetă curată și sănătoasă, unde să traiască și să studieze, iar la aceasta este datoria noastră, a tuturor, să contribuim. Poluarea planetei se agravează pe zi ce trece și se pare că populația nu acordă interes acestui proces nociv. Convingerea că această problemă este doar a specialiștilor și a forurilor internaționale, este tot atât de eronată, pe cât este de gravă. Ocrotirea planetei este o problemă mondială, și, tocmai de aceea, fiecare om trebuie să-și asume această responsabilitate. De aceea, această ediție a festivalului este dedicată mediului înconjurător, pentru a sensibiliza cât mai multe persoane. Deoarece soluția la problemele de mediu nu poate veni doar de la guvernele țărilor lumii, ci și din micile noastre gesturi cotidiane, de la risipa zilnică care poate fi evitată; pentru că multe gesturi mici fac diferența și trebuie să acționăm acum. Înaintea fiecărui spectacol, vom dedica câteva minute pentru a vorbi despre planeta noastră, vom povesti despre problemele de mediu din România, din Italia și din restul lumii, pentru a atrage atenția asupra dificultăților, dar și asupra și soluțiilor posibile.

Și în acest an, inițiativa a primit importante patronaje istitutionale: Ambasada României în Italia, Senatul Republicii, Camera Deputaților, Consiliul Regional Lazio, Reprezentanța Comisiei Europene în Italia, Municipalitatea Romei – Departamentul pentru Creșterea Culturală.

Parteneriatul tradițional cu Accademia di Romania in Roma, Conservatorul de Muzică Santa Cecilia, cu Institutul Francez-Centre Saint Louis, dar și noile parteneriate cu cluster-ul EUNIC Roma, Baldrini Produzioni în Italia și HubArt Agency din România, poziționează Festivalul Propatria printre evenimentele importante din panorama culturală internațională.

Pe scena festivalului vor urca invitați de marcă, sub direcția artistică – pentru al treilea an consecutiv – a cunoscutei pianiste Mara Dobrescu (Franța/România), într-un program care unește diferite energii  pozitive  și care va însoți publicul într-o călătorie fantastică de la muzică  la cinema, de la teatru la evenimente cu scop social, totul culminând cu Gala Premiilor de Excelență Propatria 2019.

Evenimentele muzicale au fost așteptate cu nerăbdare în toate edițiile festivalului Propatria, pentru calitatea și diversitatea lor. În această ediție sunt programate momente emoționante, întâlniri cu oaspeți noi, cu personalități artistice care au îmbrățișat misiunea Festivalului încă de la primele sale ediții și continuă să-și aducă o generoasă contribuție, dar și întâlniri cu tineri care au crescut odată cu Festivalul și se recunosc în parcursul acestuia.

Festivalul va debuta în seara zilei de 21 septembrie pe prestigioasa scenă a Conservatorului Santa Cecilia,  cu concertul de jazz Teach Me Tonight – de la Blues la Etno-Jazz, concert susținut de renumitul jazzist român de origini armene, Harry Tavitian (pian, voce) alături de  Cserey Csaba (percuție) și inclus în proiectul „Europa in Musica” – Stagiunea muzicală a cluster-ului EUNIC Roma.

Harry Tavitian „este cel mai important jazzman român contemporan” (Internațional Herald Tribune / 19 Oct 1990) și se numără, potrivit criticului austriac Richard Schuberth, „printre pianiștii extraordinari care au inițiat și au desăvârșit Noul Jazz Est-European”. Jazzul de avangardă și blues-ul arhaic alternează în creația sa, pătrunsă încă de la debut de un puternic filon etnic.

Va urma o întâlnire cu geniul a doi tineri pianiști, Daniel Petrică Ciobanu (România/ Germania) și Alexander Gadjiev (Italia), într-un concert pentru două piane cu titlul Bourgeoisie & Debauch, pe scena prestigioasă a Conservatorului Santa Cecilia, în data de 29 septembrie.

Daniel Petrică Ciobanu a primit aclamări internaționale pentru prima dată în 2017 la Concursul Arthur Rubinstein de la Tel Aviv, unde a câștigat atât medalia de argint, cât și premiul publicului. „Un sunet complet și luminos, o imensă stăpânire a pianului, sensibilitate, o originalitate fără ego-uri copleșitoare” (Alain Lompech). Personalitatea muzicală deosebită și tehnica lui Ciobanu au condus la spectacole cu orchestre precum Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Filarmonica Israel și Israel Camerata, Orchestra Națională Scoțiană Regală, Filarmonica George Enescu și Orchestra Națională Radio Română.

Alexander Gadjiev, născut în 1994 la Gorizia, într-o familie de muzicieni, este considerat de critica muzicală ca fiind una dintre cele mai importante figuri din mediul panistic european modern. El înțelege perfect cum să echilibreze timbrul și dinamica, subtilitatea și jocul complet, controlul și fervoarea.

Programul muzical al festivalului va fi completat de alți doi pianiști de renume Nicolae Dumitru (România) în concertul de pian „Culori și Umbre” (4 octombrie) și Ciprian Bogdan Străteanu (Italia/România) în concertul „Appassionata ma non solo” (12 octombrie), ambele concerte găzduite în splendida Galerie de Artă a Accademia di Romania in Roma.

După minunata experiență a anului trecut cu prezentarea lungmetrajului Octav, readucem filmul românesc în atenția publicului. În colaborare cu Institute Francaise – Centre Saint Louis și Fundația Sergiu Celibidache, vom avea plăcerea să prezentăm pentru prima dată în Italia, documentarul „Grădina lui Celibidache”, un film de autor realizat de Serge Ioan Celibidachi. Fiul marelui dirijor și compozitor Sergiu Celibidache colectează interviuri, înregistrări de concerte și repetiții și, mai ales, încântătoarele lecții de perfecționare care ne ajută să înțelegem muzica, muzicienii și spectacolele. Grădina este o metaforă pentru viața marelui Sergiu Celibidache, o ilustrație excepțională a generosității și bogăției sale interioare. (26 septembrie)

Și, pentru că Festivalul este mai mult decât o întâlnire muzicală, anul acesta propune și două întâlniri de suflet cu teatrul.

La Strada” este un monolog teatral cu muzică live, în care actorul Marius Bizău își spune propria poveste, o poveste de răscumpărare și autoformare din anii ’80 în România până la sfârșitul anilor ’90 în Italia, de la copilul Silviù până la tânărul Marius, de la un băiețel nefericit și trist la un adult chipeș, bine pregătit, cu o dicție excelentă și un aspect încrezător, șlefuit și trecut prin diverse vicisitudini, până a devenit actorul de succes de astăzi. Text și regie Marius Bizău și Lorenzo Di Matteo, muzică de Daniele Ercoli. Va urma „Una Per Tutte”, spectacol teatral scris și regizat de Gianni Quinto, cu: Serena Zamboni Samura, Vasilica Gavrilaș Burlacu, Roberta Milia, Lucilla Muciaccia, Ștefania Bigari, Federica Calderoni, Anna Rita Mannozzi. Spectacolul tratează teme universale dar în același timp foarte delicate în orice epocă: munca, timpul, maternitatea, boala, dar mai ales prietenia.

Gala Tinerelor Talente și decernarea Premiilor de Excelență Propatria 2019 va fi, ca întotdeauna, punctul cheie al Festivalului. Vor fi premiați tineri români talentați care trăiesc în diaspora, care au obținut rezultate excelente la nivel local, regional, național sau internațional în domeniul muzicii, artelor vizuale, sportului sau altele. Spectacolul va include momente muzicale și artistice prezentate de acești tineri „ambasadori ai României” și festivitatea de premiere. Vor fi prezentate scurte videoclipuri cu momente reprezentative din pregătirea și rezultatele lor. Totodată, vor fi premiate academiile, școlile și cluburile care s-au evidențiat în pregătirea, susținerea și promovarea tinerelor talente românești.

Cu participarea extraordinară a micilor balerine ale „Studioului de balet pentru copii” al Operei Naționale București, care tocmai s-au întors dintr-un turneu în Japonia. Sub îndrumarea prim-balerinei Magdalena Rovinescu, rezultatele Studioului de balet pentru copii s-au reflectat, de-a lungul timpului, în descoperirea de noi nume pe scena dansului românesc și în numeroasele premii și turnee organizate în Elveția, Italia, Germania, Egipt, Marea Britanie, San Marino, China, Franța, Statele Unite ale Americii, India și Japonia. În 2013, Studioul de balet pentru copii a câștigat al II-lea premiu la Cupa Mondială de Dans.